Selena lupta in continuare

Pe 5 mai Selena a terminat prima cura de citostatice si am avut o saptamana de pauza pe care am petrecut-o acasa.
Acum am ajuns din nou la Fundeni pentru inca o luna si putin cat dureaza urmatoarea etapa de chimioterapie. In ziua dinaintea plecarii Selena a fost agitata, a plans mult si cand i-a spus bunica ca maine merge la o plimbare in parc cu mami si tati a spus ca nu vrea ca ea pleaca in Germania cu avionul. Toti eram de fapt foarte tensionati si cred ca ea a simtit. A vazut reportajul de la “Povestiri adevarate” si mi-a spus ca-i place cel mai mult filmul asta cu ea sa-i sun sa-l dea mereu. Mai tarziu la B1 tv, m-a intrebat: “de ce nu e colorat si filmul asta nu au avut acuarele pentru pictat?”. Acuarele sunt ultima ei descoperire.
Cat am stat acasa, a reusit sa mearga cate putin dar cel mai mult am tinut-o in carucior la aer, caci piciorusul in care a avut o branula, e vanat, se umfla si o doare, iar ea in general e foarte slabita. A trebuit sa o tundem de tot pentru ca parul incepuse sa-i cada foarte tare.Am fost cu totii afectati si ea a cerut sa poarte basmaluta. Acum s-a mai obisnuit, iar cand a vazut ca mi-am strans eu parul cu un elastic colorat m-a intrebat: “Mami, era al meu de cand eram mica si aveam par si acum ti l-am dat tie ca eu nu mai am?”.
Intelege totul,sunt covinsa. Bunul Dumnezeu sa-i dea putere sa suporte toata terapia si sa se vindece. In ultimele zile nu prea a putut sa manance din cauza aftelor si a micilor rani din gurita. Este dureros si foarte greu sa nu ai nici o putere, dar va fi un miracol si Selena se va vindeca, TREBUIE. Avem alaturi de noi prieteni, oameni extraordinari pentru care a fost de ajuns sa priveasca in ochii ei o secunda. Cuvintele sunt prea sarace sa va pot multumi vreodata pentru ceea ce faceti. Ma rog pentru voi toti, pentru ca nimeni sa nu treaca printr-o asemenea suferinta.
Cand am nascut-o, in timpul zilei luna a fost pe cer si atunci am hotarat sa-i punem numele Selena. Primul ei sunet nu a fost plansul, ci a stranutat si toti din sala de nasteri, imi amintesc de parca a fost ieri, au spus ca va fi norocoasa. Selena este norocoasa ca ne are pe noi si pe voi toti care de aproape sau de departe ati devenit parte din noi, din viata noastra.
Vreau sa cred ca pana la urma totul va fi bine. Nu o pot privi cu alte ganduri, imi este imposibil! Cand ne vom intoarce din Germania veti vedea o fetita vesela, sanatoasa si, din pacate, nu pot sa nu ma gandesc la asta, prea matura pentru varsta ei.A trebuit sa scoatem dulciurile din alimentatia si s-a terminat bucuria oului Kinder. A intrebat insistent vreo doua zile iar acum nu mai pomeneste de nici un dulce. Acelasi lucru l-a facut si la spital cand dupa ce a cerut prin urlete si rugaminti sa mergem inapoi acasa a cedat si nu a mai pronuntat cuvantul pana cand nu a vazut ca intram pe strada noastra la intoarcerea dupa prima cura de tratament.
Cele 5 zile au trecut asa repede, nici nu s-a dezmeticit bine, a avut emotii si acum iata m-am intors la spital. Oare ce-i in sufletelul ei? De multe ori incepe sa planga si cand incerc sa aflu ce are imi spune: “vreau sa plang si atat”. Asta ma sfasie cum se sprijina pe umarul meu si nu pot face decat sa o mangai si sa ma rog sa se linisteasca.
Selena suporta cu curaj si tacuta boala, durerea de a fi departe de tot ce ii este drag si are speranta ca plecam in vacanta in Germania si acolo ne vom face bine. Doamne ajuta!