Duminica – 3 aprilie

Astazi ne-am trezit si apoi am mers la biserica sa o impartasim pe Selena. Este foarte frig si dupa ce am infofolit-o in fular pana la ochi, ne-am intors repede acasa. Ieri a primit o doza mai mare dintr-un citostatic si nu a dormit aproapre toata noaptea, s-a trezit din ora in ora plangand. Am pus masa insa fulgii de porumb aveau un miros, iaurtul “pute, nu pot manca”, supa are gust “cam ciudat”, si asa abia a ciugulit putina paine cu snitel si o rosioara.
Ne-am apucat de modelat cu plastelina si m-a intrebat daca s-a facut pranz ca este obosita si vrea sa dormim. Am culcat-o imediat, am vazut ca nu se simtea bine.
Cum poti sa-i explici unui copil de nici cinci ani ce se va intampla? Ma rog ca Selena sa se faca bine, este plina de iubire, iubeste tot ce este bun si frumos. Inainte de culcare mi-a spus ca vrea sa-i spun povesti cu zane si dupa doua povesti, am incercat vazand ca e aproape adormita sa spun una mai scurta si mi-a spus ca personajul rau nu poate fi infrant asa de repede trebuie sa lupti mai mult. Modul cum percepe Selena totul in jur, realitate sau poveste, ne demonstreaza cat a maturizat-o suferinta.
M-a intrebat cand incepe alta cura si nu am stiut ce sa-i raspund. M-a intrebat cand o sa se intalneasca cu copiii de la spital ce vor spune ca ea a stat acasa si ei nu?

Va multumim pentru sprijin si pentru toate gandurile bune!
Doamne ajuta!