SELENA DARIA VLAD

Selena continua chimioterapia. Dupa socul de a afla ca 90% din maduva si 60% din sangele Selenei sunt afectate de celule canceroase a inceput lupta cu un dusman greu de invins si nemilos. Tot ce stiu este ca trebuie sa reusim, Dumnezeu ne ajuta!
Va multumim tuturor celor care ne sunteti alaturi, nu avem cuvinte sa va putem multumi indeajuns, ne rugam sa fiti sanatosi si sa aveti o viata linistita. In jurul nostru s-a format un lant puternic care ne-a sprijinit si au luptat alaturi de noi. Selena a simtit aceasta putere, s-a hranit cu ea si am reusit sa depasim episoade foarte grele. A invatat sa aiba rabdarea de a sta conectata la aparate, a invatat ceea ce nici macar un om mare n-ar trebui sa stie. Sunt zile si nopti de tacere si lacrimi care te sfasie…, intrebari multe din partea ei “cand ma fac bine?“, “cand mergem acasa?”, ”de ce trebuie sa stam aici?”. Disperarea cu care se agata de toate povestile mele, ochii tristi care se lumineaza cand ii zambesc si increderea pe care o capata cand o sustin in timpul tratamentului cu citostatice sunt greu de explicat in cuvinte. Transfuziile de sange au devenit cremuta rosie, trombocitele sunt cremuta galbena, citostaticele de diverse culori au devenit pe rand cele galbene – supa, cele rosii- ceai, altele apa si tot asa incercam sa facem din toate astea o poveste.
Cele cateva luni de pana acum au facut cat o viata de om…Tratamentul cu citostatice va dura cativa ani buni in care va trebui sa o sustinem, sa o integram, sa reusim sa nu ne lasam doborati nici o secunda. Domnul mi-a ajutat sa-mi pot canaliza gandurile si sufletul numai si numai in mod pozitiv, atitudinea avand un rol foarte important in parcurgerea etapelor acestui tratament.
N-as putea sa va povestesc despre traumele unei astfel de vieti, va pot asigura insa ca nu voi uita nimic si ca experienta acumulata in acest timp o voi pune in slujba celor ce vor avea nevoie – voi intinde si eu o mana de ajutor!
Selena este un copil caruia ii place sa asculte povesti adevarate, despre oameni, intelege suferinta altor copii, uneori se izoleaza alteori are puterea de a le oferi o mangaiere , cu glasul ei micut intreaba “ce te doare?”, “ti-a trecut?”, “hai ca o sa-ti treaca”. A devenit foarte matura. E plina de iubire si de viata. Ma rog la Dumnezeu sa-i daruiasca sanatate si liniste in sufletul ei micut de copil.
Am fost intrebata cum mai pot rade cand stiu ca am copilul bolnav … Raspunsul este foarte simplu pentru aceia care nu pot intelege. Pentru copilul tau trebuie si poti face orice…chiar sa si razi. Simte totul speranta ta este speranta lui, gandirea ta pozitiva ii da aripi, il ajuta in drumul spre vindecare. Am vazut ce inseamna, pentru ea, sa fiu cazuta psihic, am vazut diferenta si am vazut la ceilalti parinti care nu pot sustine si in acest fel copilul. Devin impovarati cu griji si multe sperante se naruie…uneori conducand chiar la inrautatirea starii celor mici. Am fost intrebati de asemenea daca s-a obisnuit cu perioadele lungi de spitalizare, cu tratamentul si efectele lui. Am raspuns ca nu s-a obisnuit si nici nu vreau sa se obisnuiasca. Am vrut ca Selena sa lupte si lupta micuta, indura totul curajoasa stiind ca va veni si ziua cand toate acestea se vor sfarsi si va fi bine. Chimioterapia este foarte grea, zile in sir de stat in pat, un rau permanent, apele care curg pe ea, mirosul ala care se imbiba in noi. Sa-ti vezi copilul prabusindu-se astfel e de nedescris, dar de fiecare data te intaresti si mergi mai departe. Dumnezeu se indura de noi si ne invredniceste cu mult curaj si intelepciune, ne invata sa ne purtam destinul.
Va rog sa nu uitati nici macar o secunda in aceasta viata ca ei reprezinta totul, copiii nostri, fiti gata oricand sa le oferiti chiar si viata daca vi se cere. Bucurati-va de copii! Faceti din copiii vostri oameni…intre oameni!
Sper acest mic mesaj sa nu supere pe nimeni, insa mi-as dori sa nu mai sufere atatia copii, sa constientizam ca putem ajuta mai mult . Nici eu nu am stiut in ce mod pana acum, am invatat alaturi de copilul meu, am invatat alaturi de oamenii minunati care sunteti voi cei care s-au rugat si ne-au ajutat.

Pe 5 mai Selena a terminat prima cura de citostatice si am avut o saptamana de pauza pe care am petrecut-o acasa.
Acum am ajuns din nou la Fundeni pentru inca o luna si putin cat dureaza urmatoarea etapa de chimioterapie. In ziua dinaintea plecarii Selena a fost agitata, a plans mult si cand i-a spus bunica ca maine merge la o plimbare in parc cu mami si tati a spus ca nu vrea ca ea pleaca in Germania cu avionul. Toti eram de fapt foarte tensionati si cred ca ea a simtit. A vazut reportajul de la “Povestiri adevarate” si mi-a spus ca-i place cel mai mult filmul asta cu ea sa-i sun sa-l dea mereu. Mai tarziu la B1 tv, m-a intrebat: “de ce nu e colorat si filmul asta nu au avut acuarele pentru pictat?”. Acuarele sunt ultima ei descoperire.
Cat am stat acasa, a reusit sa mearga cate putin dar cel mai mult am tinut-o in carucior la aer, caci piciorusul in care a avut o branula, e vanat, se umfla si o doare, iar ea in general e foarte slabita. A trebuit sa o tundem de tot pentru ca parul incepuse sa-i cada foarte tare.Am fost cu totii afectati si ea a cerut sa poarte basmaluta. Acum s-a mai obisnuit, iar cand a vazut ca mi-am strans eu parul cu un elastic colorat m-a intrebat: “Mami, era al meu de cand eram mica si aveam par si acum ti l-am dat tie ca eu nu mai am?”.
Intelege totul,sunt covinsa. Bunul Dumnezeu sa-i dea putere sa suporte toata terapia si sa se vindece. In ultimele zile nu prea a putut sa manance din cauza aftelor si a micilor rani din gurita. Este dureros si foarte greu sa nu ai nici o putere, dar va fi un miracol si Selena se va vindeca, TREBUIE. Avem alaturi de noi prieteni, oameni extraordinari pentru care a fost de ajuns sa priveasca in ochii ei o secunda. Cuvintele sunt prea sarace sa va pot multumi vreodata pentru ceea ce faceti. Ma rog pentru voi toti, pentru ca nimeni sa nu treaca printr-o asemenea suferinta.
Cand am nascut-o, in timpul zilei luna a fost pe cer si atunci am hotarat sa-i punem numele Selena. Primul ei sunet nu a fost plansul, ci a stranutat si toti din sala de nasteri, imi amintesc de parca a fost ieri, au spus ca va fi norocoasa. Selena este norocoasa ca ne are pe noi si pe voi toti care de aproape sau de departe ati devenit parte din noi, din viata noastra.
Vreau sa cred ca pana la urma totul va fi bine. Nu o pot privi cu alte ganduri, imi este imposibil! Cand ne vom intoarce din Germania veti vedea o fetita vesela, sanatoasa si, din pacate, nu pot sa nu ma gandesc la asta, prea matura pentru varsta ei.A trebuit sa scoatem dulciurile din alimentatia si s-a terminat bucuria oului Kinder. A intrebat insistent vreo doua zile iar acum nu mai pomeneste de nici un dulce. Acelasi lucru l-a facut si la spital cand dupa ce a cerut prin urlete si rugaminti sa mergem inapoi acasa a cedat si nu a mai pronuntat cuvantul pana cand nu a vazut ca intram pe strada noastra la intoarcerea dupa prima cura de tratament.
Cele 5 zile au trecut asa repede, nici nu s-a dezmeticit bine, a avut emotii si acum iata m-am intors la spital. Oare ce-i in sufletelul ei? De multe ori incepe sa planga si cand incerc sa aflu ce are imi spune: “vreau sa plang si atat”. Asta ma sfasie cum se sprijina pe umarul meu si nu pot face decat sa o mangai si sa ma rog sa se linisteasca.
Selena suporta cu curaj si tacuta boala, durerea de a fi departe de tot ce ii este drag si are speranta ca plecam in vacanta in Germania si acolo ne vom face bine. Doamne ajuta!

SELENA DARIA VLAD – 2 ani si 8 luni

Diagnostic: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA

SELENA ARE NEVOIE DE NOI!

HAIDETI  SA FACEM TOT POSIBILUL CA ZAMBETUL  SELENEI SA  NU DEVINA O AMINTIRE!

Impreuna sa dovedim ca suntem mai puternici decat boala micutei Selena!